Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bârlad. Focul a cuprins o cameră a locuinței, iar fumul s-a răspândit în imobil, ceea ce a impus evacuarea mai multor locatari.
La locul intervenției au fost mobilizați pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad, cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și 10 militari, precum și un echipaj EPA.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-una dintre camerele apartamentului. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să salveze restul locuinței și să împiedice propagarea flăcărilor.
Din cauza fumului degajat, aproximativ 20 de persoane din bloc au fost evacuate. Salvatorii au intervenit pentru evacuarea și protejarea locatarilor, dar și pentru evacuarea fumului acumulat în apartament și pe casa scării.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
Pompierii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de lumânările lăsate nesupravegheate și recomandă ca acestea să fie amplasate pe suprafețe stabile, departe de materiale combustibile și să fie stinse atunci când nu mai sunt supravegheate.


