20.000 de euro, ascunși în bagaje la Albița! Un ucrainean a fost amendat după ce banii au fost descoperiți la control

Un cetățean ucrainean a încercat să intre în România cu 20.000 de euro nedeclarați, ascunși în bagajele personale. Banii au fost descoperiți de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali.

Incidentul a avut loc în data de 3 septembrie, în jurul orei 15:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, cetățean ucrainean, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, intenționând să intre în România la volanul unui ansamblu rutier format din camion și remorcă.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport și al persoanei. În urma verificărilor, în bagajele personale ale bărbatului a fost descoperită suma de 20.000 de euro, pe care acesta nu o declarase și pe care o ascunsese în vederea sustragerii de la controlul vamal.

Purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, comisar de poliție Irina Mirică, a precizat că întreaga sumă a fost reținută, iar bărbatul a fost sancționat contravențional.

„În urma controlului efectuat, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, asupra cetățeanului ucrainean, ascunsă în bagajele personale, suma de 20.000 de euro, nedeclarată. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii întregii sume și a sancționării contravenționale a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, a declarat comisar de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

Autoritățile atrag atenția că persoanele care transportă numerar la trecerea frontierei trebuie să respecte obligațiile legale privind declararea sumelor de bani, atunci când acestea depășesc pragurile prevăzute de legislație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *