Drumul către Mănăstirea Bujoreni intră în reabilitare. Cei 5,6 kilometri vor fi asfaltați înainte de Sfânta Maria

Vești bune pentru credincioșii care vor ajunge la Mănăstirea Bujoreni de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Luni, 31 august, au început lucrările de asfaltare a drumului care leagă DN 24A de lăcașul de cult.

Este vorba despre un tronson de 5,6 kilometri, care ani la rând a fost greu accesibil din cauza stării precare a drumului.

Lucrările sunt realizate de LDP Vaslui, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, care a alocat fondurile necesare. Potrivit reprezentanților CJ Vaslui, execuția în regie proprie permite realizarea lucrărilor cu aproximativ 30% mai ieftin decât prețul pieței.

„Mănăstirea Bujoreni este un lăcaș de referință pentru noi toți, iar drumul trebuie să fie unul pe măsura valorii acestui loc. Un drum bun și o infrastructură modernă înseamnă și un acces mai facil, dar înseamnă în primul rând respect față de cetățeni”, a declarat Costel Zară, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Potrivit acestuia, lucrările urmează să fie finalizate în următoarele zile, astfel încât, de Sfânta Maria, credincioșii să poată ajunge la Mănăstirea Bujoreni în condiții mult mai bune.

Investiția vine înaintea uneia dintre cele mai importante sărbători pentru credincioșii ortodocși și este așteptată de comunitatea locală după ani în care accesul către mănăstire s-a făcut cu dificultate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *