Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în cazul unui cetățean ucrainean, după ce asupra acestuia a fost descoperit un permis de conducere fals.
Incidentul a avut loc în noaptea de 29 august, în jurul orei 00:30. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la ieșirea din România, conducând autoturismul personal.
În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra persoanei și autoturismului. Cu această ocazie, asupra bărbatului a fost găsit un permis de conducere care avea însemnele autorităților ucrainene și conținea datele și fotografia acestuia.
Verificările au stabilit că documentul era fals în totalitate.
În timpul cercetărilor, cetățeanul ucrainean a declarat că, în urmă cu aproximativ doi ani, și-ar fi pierdut permisul de conducere și ar fi comandat de pe internet o copie a acestuia. Bărbatul a susținut că nu a folosit documentul fals, întrucât ulterior și-a găsit permisul original.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările, în cauză fiind efectuate verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
