Prins la volan, deși avea permisul suspendat, în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta

Un bărbat de 43 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Incidentul a avut loc în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta.

Pe 19 august, în jurul orei 15:50, cetățeanul român s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, ca urmare a unor încălcări ale legislației rutiere.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat. La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *