Municipiul Vaslui va găzdui sâmbătă, 22 august 2026, cea de-a VIII-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui (ITOV), eveniment organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Manifestarea va reuni peste 550 de tineri din întreg cuprinsul Eparhiei Hușilor, alături de aproximativ 50 de voluntari implicați în organizarea evenimentului.
ITOV este unul dintre evenimentele reprezentative pentru Episcopia Hușilor și își propune să promoveze în rândul tinerilor valorile spiritualității creștin-ortodoxe și tradițiile românești.
Ediția din acest an are ca temă „Cum să devin un erou al credinței” și va cuprinde activități religioase, cultural-educative și artistice.
Proiectul este organizat de Episcopia Hușilor, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și al Consiliului Județean Vaslui, prin Centrul Județean Cultural Vaslui.
Sfânta Liturghie, conferință și ateliere pentru tineri
Programul zilei va începe la ora 07.00, cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui.
Deschiderea oficială a ITOV 2026 este programată la ora 10.30, în Parcul Copou. Va urma conferința susținută de părintele Nicolae Dima, preot slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae – Dintr-o Zi” din București. Intrarea este liberă, iar conferința va fi transmisă live pe pagina Episcopiei Hușilor.
Părintele Nicolae Dima este cunoscut pentru activitatea sa pastorală și pentru numeroasele conferințe și întâlniri dedicate tinerilor și familiilor. În perioada 2007–2014, acesta a fost director general al Trinitas TV.
La Vaslui, părintele Nicolae Dima va aborda tema „Cum să devin un erou al credinței”, propunând tinerilor o reflecție asupra curajului de a trăi autentic credința într-o societate aflată într-o continuă schimbare.
De la ora 14.00, în Parcul Copou vor fi organizate ateliere tematice. Printre acestea se numără „Întreabă preotul!”, primul ajutor, jocuri educative nonformale, activități de folk și dans, precum și ateliere organizate de Poliție – Biroul pentru Siguranță Școlară, dedicate siguranței tinerilor, prevenirii infracționalității și consumului de droguri.
Spectacol tradițional și concert F.Charm & Band
Programul artistic va începe la ora 17.00, tot în Parcul Copou, cu un spectacol tradițional susținut de artistele locale Delia Gandore și Simona Maria Beșleagă.
Invitații speciali ai ediției din acest an sunt F.Charm & Band, care vor susține un concert pentru participanții la eveniment.
După concert va avea loc o sesiune de feedback din partea tinerilor, urmată de cuvântul de final și închiderea oficială a celei de-a VIII-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui.
Prin amploarea participării și diversitatea activităților propuse, ITOV 2026 își propune să ofere tinerilor o zi dedicată credinței, dialogului, educației și comunității.
