Incendiu puternic la Giurcani! Flăcările au cuprins hectare de miriște și vegetație uscată, iar o balotieră a fost distrusă

Un incendiu de proporții a izbucnit în localitatea Giurcani, comuna Găgești, unde flăcările au cuprins mai multe hectare de miriște și vegetație uscată. Incendiul a izbucnit la un utilaj agricol aflat pe câmp, iar vântul a favorizat extinderea rapidă a focului.

Pentru stingerea incendiului, Punctul de Lucru Murgeni a intervenit cu o autospecială de stingere și patru militari. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta pe aproximativ trei hectare de miriște.

Salvatorii au acționat pentru localizarea focarelor, însă, din cauza extinderii rapide a incendiului și a condițiilor de vânt, nu s-a reușit limitarea acestuia cu forțele existente. A fost solicitată o a doua autospecială, aceasta fiind trimisă de la Detașamentul de Pompieri Bârlad.

Totodată, prin Dispeceratul ISU Vaslui a fost solicitat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Găgești.

Misiunea pompierilor a fost cu atât mai dificilă cu cât exista riscul ca flăcările să se extindă, pe fondul vântului, către o fermă aflată în apropiere, unde erau depozitați numeroși baloți de paie. O eventuală propagare a incendiului în această zonă ar fi putut provoca pagube importante.

În urma incendiului au ars aproximativ 3 hectare de miriște, 5 hectare de vegetație uscată și o balotieră.

Pompierii au reușit să împiedice extinderea focului către zona fermei și să înlăture pericolul ca incendiul să provoace pagube și mai mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *