COMUNICAT DE PRESĂ – Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui – Program sănătate

COMUNICAT DE PRESĂ

Vaslui, 03.07.2026

Județul Vaslui, în calitate de beneficiar, implementează începând cu data de 20.05.2026, proiectul „Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui”, Cod SMIS 364259.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate 2021-2027, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Prioritatea 4: Investiții în infrastructuri spitalicești și sanitare, Obiectivul de politică 4: O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale, Obiectivul specific: RSO4.5. Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate, Acțiunea B5. Investiții în infrastructura de sănătate prin sprijinirea spitalelor preluate din PNRR localizate în regiuni mai puțin dezvoltate.

Perioada de implementare a proiectului este de 30 luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la 20.05.2026.

Valoarea totală a proiectului este de 389.520.785,64 lei, din care:

  • valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE+/FC/FTJ, 85%) = 327.642.359,24 lei;
  • valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național (13%) = 50.110.008,34 lei;
  • valoare cofinanțare eligibilă beneficiar (Județul Vaslui, 2%) = 7.709.231,99 lei
  • valoare totală neeligibilă a proiectului, inclusiv TVA neeligibil = 4.059.186,07 lei.

Obiectivele specifice vizează:

  1. Demolarea corpurilor de clădire existente și construirea unei infrastructuri spitalicești noi destinate secțiilor de psihiatrie, cronici și boli infecțioase, până la finalul perioadei de implementare a proiectului.
  2. Eficientizarea circuitelor medicale și a siguranței epidemiologice prin crearea de circuite funcționale complet separate pentru secțiile de Boli Infecțioase, Psihiatrie și Cronici, cu scopul reducerii riscului de infecții asociate asistenței medicale.
  3. Sustenabilitate și eficiență energetică prin reducerea consumului de energie primară și a costurilor de exploatare, prin utilizarea de materiale izolante performante și sisteme de energie regenerabilă.
  4. Creșterea capacității de diagnostic și tratament prin dotarea noilor secții cu echipamente medicale de ultimă generație și mobilier specific.

Rezultatele obținute prin implementarea proiectului vor fi:

  • 2 corpuri de clădire noi construite și operaționalizate;
  • 248 paturi de spitalizare modernizate;
  • Secții medicale relocate din spații neconforme;
  • Creșterea capacității și calității serviciilor medicale furnizate prin dotarea cu echipamente medicale performante.

Informații suplimentare despre proiect se pot obține la sediul Consiliului Județean Vaslui situat în municipiul Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr.79 sau la telefon: 0235/361.096, interior: 151, e-mail: consiliu@cjvs.eu, website: www.cjvs.eu.

Persoană de contact: Emilian AGAFIȚEI – manager proiect sau Alexandru DUDĂU – asistent manager

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *