Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au dejucat o tentativă de introducere ilegală în România a unor substanțe anabolizante cu grad mare de risc, ascunse într-un microbuz care avea ca destinație finală Olanda.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 iulie, în jurul orei 23:00, când la controlul de frontieră s-a prezentat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească.
În urma unei analize de risc, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit al autovehiculului. Verificările au dus la descoperirea unui pachet ascuns în spatele banchetei din față a microbuzului.
În interiorul acestuia se aflau mai multe flacoane și fiole nedeclarate, care conțineau substanțe din categoria anabolizantelor cu grad mare de risc, incluse pe lista substanțelor interzise, potrivit prevederilor Legii nr. 104/2008.
Întreaga cantitate de substanțe a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.
Potrivit reprezentanților Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care substanțele urmau să fie introduse în țară și transportate mai departe.

