Incendiu puternic la două locuințe din Racova. Un bărbat a decedat

Un incendiu izbucnit marți, 23 iunie, în localitatea Racova, comuna Gârceni, a afectat două locuințe, intervenția fiind asigurată de pompierii militari din Vaslui și Ivănești, sprijiniți de SVSU Gârceni.

La sosirea echipajelor, focul cuprinsese în totalitate o locuință și se propagase la o casă învecinată. Flăcările au distrus aproximativ 350 de metri pătrați din prima locuință și circa 10 metri pătrați din cea de-a doua.

În timpul intervenției, proprietarului celei de-a doua locuințe i s-a făcut rău. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unei sobe de gătit neprotejate corespunzător față de materialele combustibile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *