Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat o amplă acțiune în sistem integrat în municipiile Bârlad și Huși, precum și pe raza Secției 3 Poliție Rurală Bârlad și a Secției 4 Poliție Rurală Huși.
Acțiunea a avut loc în noaptea de 20 spre 21 iunie 2026 și a fost coordonată de Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Vaslui. La activități au participat peste 65 de polițiști și elevi aflați în stagiul de practică, din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, combaterea criminalității economice și acțiuni speciale, sprijiniți de criminaliști, jandarmi și câini de serviciu.
Scopul principal al acțiunii a fost menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de disciplină rutieră, prin intensificarea prezenței forțelor de ordine în zonele cu risc criminogen ridicat.
În cadrul filtrelor și controalelor instituite, oamenii legii au legitimat peste 540 de persoane și au verificat mai mult de 370 de autovehicule. De asemenea, au fost controlați 30 de agenți economici și au fost efectuate peste 200 de testări pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.
În urma verificărilor, polițiștii au reținut patru permise de conducere, 23 de certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Bilanțul acțiunii indică aplicarea a 144 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 53.500 de lei. Totodată, au fost constatate două infracțiuni, iar în vederea continuării cercetărilor au fost ridicate mai multe obiecte, printre care un cuțit, un baston telescopic și crose de golf.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au anunțat că astfel de acțiuni vor continua pe raza întregului județ, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea siguranței cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și legalitate atât în spațiul public, cât și în mediul de afaceri.





