Mașină furată din România, descoperită la Albița! Polițiștii de frontieră au găsit nereguli la seria de șasiu

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit și reținut un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din România.

Incidentul a avut loc pe 25 mai, în jurul orei 10:35, când la controlul de frontieră s-a prezentat un cetățean moldovean, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul autoturismului.

În urma unui control amănunțit efectuat pe baza profilului de risc, oamenii legii au observat că stickerul cu elementele de identificare ale mașinii era neconform, iar seria de șasiu poansonată nu prezenta caracteristicile unei serii autentice.

Polițiștii au identificat seria reală a autoturismului pe alte componente ale vehiculului, iar verificările suplimentare au arătat că mașina era semnalată ca fiind furată de autoritățile din România.

Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în luna iunie a anului trecut, pentru suma de 200.000 de lei moldovenești, și că nu știa că vehiculul ar fi furat sau implicat într-un litigiu.

Autoturismul, estimat la aproximativ 25.000 de lei, a fost reținut pentru continuarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează verificări într-un dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *