Municipiul Vaslui a fost gazda unui spectacol folcloric cu puternică încărcătură identitară, organizat la finalul manifestărilor dedicate Sfinților Împărați Constantin și Elena, eveniment care a îmbinat tradiția, muzica și emoția într-o atmosferă de sărbătoare autentică.
Pe scenă au evoluat artiști consacrați și tineri interpreți, într-un program artistic care a pus în valoare repertoriul folcloric românesc și a adus în fața publicului momente apreciate de întreaga sală. Întâlnirea culturală a fost completată de evoluțiile Grupului Folcloric „Floarea Dorului”, ale Grupului vocal „Mândrele Vasluiene” și ale cursanților de la Școala de Muzică „Gandor Music” Vaslui, alături de Ansamblul Artistic „Rapsodia Vasluiului”, care a asigurat coerența și energia spectacolului.
Un moment deosebit a fost cel susținut de interpretul Ștefan Enășel Romașcanul, care a transmis publicului un mesaj despre importanța păstrării tradițiilor și a valorilor autentice românești.
Evenimentul a fost întregit de prezența primarului municipiului Vaslui, ing. Lucian Braniște, care a subliniat rolul culturii în viața comunității: „Astfel de evenimente arată că Vasluiul rămâne un oraș în care tradiția, emoția și talentul se întâlnesc pe aceeași scenă. Le mulțumesc artiștilor și publicului pentru această seară deosebită și pentru modul în care păstrăm vie identitatea noastră culturală.”
Organizatorii, Primăria Municipiului Vaslui și Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean Vaslui, au transmis că astfel de manifestări vor continua să fie sprijinite, având rolul de a promova valorile autentice și de a încuraja tinerii artiști să ducă mai departe tradiția folclorică.




