Un grav accident rutier s-a produs miercuri după-amiază în localitatea Valea Târgului, comuna Pușcași, după ce un autoturism a intrat violent într-un cap de pod. În urma impactului, șase persoane, printre care și trei copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 13:45, iar la fața locului au intervenit echipajele Detașamentul de Pompieri Vaslui.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță TIM, precum și trei ambulanțe aparținând Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au constatat că în autoturism se aflau șase persoane: trei copii, doi bărbați și o femeie. Una dintre victime, un bărbat supraponderal, a avut nevoie de sprijin suplimentar pentru a fi evacuat din mașina avariată.
Celelalte persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale și evaluate la locul evenimentului, pentru acordarea îngrijirilor necesare.
Pompierii și cadrele medicale au acționat pentru asigurarea zonei, extragerea victimelor și acordarea primului ajutor, în timp ce polițiștii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare.



