Un profesor de la Liceul ‘Ion Mincu’ din municipiul Vaslui, fost inspector școlar, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi agresat sexual o elevă în vârstă de 15 ani.
Potrivit informațiilor apărute în anchetă, incidentul s-ar fi petrecut pe holurile unității de învățământ, iar minora a alertat autoritățile printr-un apel la 112. Profesorul a fost audiat de procurori și ulterior reținut.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au cerut arestarea preventivă a cadrului didactic, însă instanța a respins solicitarea și a dispus măsura controlului judiciar.
„Respinge, ca nefondată, propunerea de arestare preventivă (…) și dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar”, se arată în decizia instanței.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată.
Reprezentanții Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui au transmis că profesorul a fost suspendat temporar din activitate.
