Șofer depistat cu 0,57 mg/l alcool și parcare pe stația de autobuz: intervenție în lanț a polițiștilor locali din Vaslui

Un echipaj mobil din cadrul Poliției Locale a Municipiului Vaslui – Serviciul Circulație, Sistematizare și Organizare Trafic, aflat în patrulare pe strada Ștefan cel Mare, zona blocului 403, a identificat un autoturism staționat neregulamentar pe un spațiu destinat transportului public de persoane, fapt ce a îngreunat accesul și desfășurarea normală a traficului în stația de autobuz.

Polițiștii locali au supravegheat zona pentru identificarea conducătorului auto, iar după aproximativ 30 de minute acesta s-a prezentat la vehicul și a părăsit stația. Ulterior, echipajul a procedat la urmărirea și oprirea autoturismului pe strada Oltea Doamnei, în vederea efectuării verificărilor legale.

În urma legitimării, polițiștii au constatat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului Vaslui. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acesta a fost sancționat contravențional pentru staționarea neregulamentară, conform prevederilor legale în vigoare. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Vaslui, care continuă cercetările pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Poliția Locală a Municipiului Vaslui anunță că va continua acțiunile de monitorizare și control în trafic, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră și a respectării regulilor de circulație pe drumurile publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *