Grup destructurat la Bârlad: șase persoane arestate după o serie de furturi dintr-o drogherie

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut șase persoane din Ghidigeni, într-un dosar de furt calificat în formă continuată, după o serie de sustrageri repetate dintr-un magazin de profil.

Ancheta a scos la iveală activitatea unui grup format din patru femei și doi bărbați, cu vârste între 23 și 46 de ani, care, în perioada 15 – 22 martie 2026, ar fi acționat în mod repetat în aceeași drogherie din municipiu. Profitând de neatenția angajaților, suspecții ar fi sustras produse expuse la vânzare, pe care le ascundeau în genți și le scoteau din incintă fără a le achita.

Faptele au fost sesizate Poliției pe 24 martie, iar prejudiciul total este estimat la peste 13.000 de lei.

Pe 1 aprilie, polițiștii au declanșat o amplă acțiune: au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în comuna Ghidigeni și zece mandate de aducere. În total, zece persoane au fost conduse la audieri, fiind bănuite de implicare în activitatea infracțională.

În urma administrării probatoriului, șase dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore. A doua zi, pe 2 aprilie, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor șase inculpați.

Alte patru persoane sunt cercetate în stare de libertate, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a documenta întreaga activitate infracțională și rolul fiecărui suspect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *