Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost sesizați prin apel la 112 despre producerea unui accident rutier pe strada Călugăreni din municipiul Vaslui, în care a fost implicat un motostivuitor.
Potrivit primelor informații, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 60 de ani ar fi condus un motostivuitor neînregistrat și neînmatriculat pe acostamentul din partea dreaptă a străzii Călugăreni.
La un moment dat, acesta ar fi pătruns pe partea carosabilă, fiind acroșat de un autoturism care circula dinspre comuna Ștefan cel Mare către strada Traian.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea și probarea activității infracționale a bărbatului cercetat.
