Congresul Primarilor: Lucian Braniște – „Vasluiul trebuie să fie prezent acolo unde se discută viitorul administrației locale”

Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a participat la Congresul Primarilor, eveniment care a reunit edili din întreaga țară și din Republica Moldova, într-un cadru dedicat dialogului și schimbului de bune practici în administrația publică.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale, precum accesarea fondurilor europene, dificultățile întâmpinate în gestionarea proiectelor administrative și identificarea unor modele de succes ce pot fi adaptate și replicate la nivel local.

„În cadrul Congresului Primarilor, alături de colegi din toată țara și din Republica Moldova, am discutat despre accesarea fondurilor europene, despre dificultățile pe care le întâmpinăm în administrație și, mai ales, despre modele de succes care pot fi adaptate și replicate. Schimbul de experiență este esențial pentru că multe dintre soluțiile bune apar deja în alte orașe și pot fi aplicate, cu inteligență, și la noi”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, participarea la astfel de reuniuni reprezintă o oportunitate importantă pentru municipiul Vaslui, atât din perspectiva accesului la informații actualizate, cât și a dezvoltării de parteneriate și proiecte cu finanțare europeană.

„Pentru Vaslui, astfel de întâlniri înseamnă acces la informație, la parteneriate și la oportunități de finanțare. Înseamnă să fim conectați la direcția în care se dezvoltă orașele moderne și să pregătim proiecte care aduc rezultate reale pentru vasluieni”, a subliniat Lucian Braniște.

Primarul a punctat că prezența activă în astfel de foruri este esențială pentru poziționarea municipiului în circuitul investițiilor și al dezvoltării durabile.

„Vasluiul trebuie să fie prezent acolo unde se discută despre viitorul administrației locale. Iar eu voi continua să reprezint orașul nostru în toate aceste spații în care se deschid drumuri pentru investiții și dezvoltare”, a conchis edilul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *