Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, marchează un an de la preluarea mandatului în fruntea Instituției Prefectului – Județul Vaslui, prilej cu care a transmis un mesaj public privind bilanțul activității din ultimele 12 luni.
„Astăzi, se împlinește un an de când am avut onoarea de a fi numit Prefect al județului Vaslui. A fost un an al responsabilității, al dialogului permanent cu instituțiile publice, cu autoritățile locale și, mai ales, cu cetățenii acestui județ”, a declarat prefectul.
Potrivit acestuia, activitatea instituției a fost fundamentată pe respectarea strictă a cadrului legal, pe transparență decizională și pe consolidarea colaborării interinstituționale.
„În această perioadă, activitatea Instituției Prefectului – Județul Vaslui a fost ghidată de respectarea legii, transparență decizională și consolidarea colaborării interinstituționale. Am urmărit, cu prioritate, asigurarea legalității actelor administrative, gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, precum și sprijinirea comunităților locale în implementarea proiectelor de dezvoltare”, a precizat Eduard Popica.
Prefectul a subliniat că, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale și cu instituțiile deconcentrate, a fost consolidat un climat de stabilitate administrativă și cooperare la nivelul județului.
„Împreună cu echipa din cadrul Instituției Prefectului și în parteneriat cu autoritățile administrației publice locale, am reușit să consolidăm un climat de stabilitate administrativă și de cooperare, punând pe primul loc interesul public”, a transmis acesta.
La final, reprezentantul Guvernului în teritoriu a adresat mulțumiri colegilor din instituție, reprezentanților serviciilor deconcentrate, primarilor și consilierilor locali și județeni, dar și cetățenilor județului Vaslui.
„Rămân dedicat misiunii de a reprezenta Guvernul României în teritoriu cu echilibru, responsabilitate și respect față de lege și față de oameni. Obiectivul meu rămâne același: o administrație eficientă, aproape de cetățean și orientată spre dezvoltarea județului Vaslui”, a conchis prefectul județului Vaslui.
