Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova, depistat conducând un autoturism care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.
Incidentul a avut loc în data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 19:10, când bărbatul, în vârstă de 25 de ani, s-a prezentat în PTF Albița – ITPF Iași, pe sensul de ieșire din țară, pentru efectuarea formalităților de control. Acesta conducea un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Germaniei.
În urma verificării documentelor prezentate la controlul de frontieră, polițiștii au constatat că autoturismul avea atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată exclusiv la teritoriul Germaniei, neavând astfel drept de circulație pe drumurile publice din România.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoștință despre restricțiile privind circulația vehiculului pe teritoriul României.
În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
