Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme severă, județul Vaslui fiind vizat inițial de Cod Galben, urmat de Cod Portocaliu, în intervalul sâmbătă, 27 decembrie – luni, 29 decembrie.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, vântul va prezenta intensificări în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice, iar ulterior, până luni seara, fenomenul se va extinde în cea mai mare parte a țării. Vitezele vântului vor fi, în general, de 40–60 km/h, amplificând semnificativ senzația de frig.
În zonele montane, temporar, rafalele vor depăși 70–90 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă. În Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică și până luni dimineața. Stratul de zăpadă va atinge local 5–10 cm, iar în Carpații Meridionali și Orientali, izolat, 15–20 cm. Pe alocuri se va forma ghețuș sau polei.
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla cu rafale de 110–130 km/h, ninsoarea va fi puternic viscolită, vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, iar zăpada va fi troienită.
De asemenea, pe parcursul zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și local în Transilvania, vântul va avea rafale de 70–90 km/h. În nordul și centrul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor atinge 90–100 km/h, cu ninsoare viscolită și vizibilitate foarte redusă.
Autoritățile recomandă populației prudență sporită, evitarea deplasărilor neesențiale și informarea din surse oficiale cu privire la evoluția fenomenelor meteorologice.
