Peste 200 de jandarmi vasluieni, mobilizați de Paște pentru siguranța cetățenilor

Peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui vor acționa zilnic, în perioada 10–13 aprilie 2026, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul întregului județ, în contextul Sărbătorilor Pascale.

Pe lângă misiunile curente, desfășurate independent sau în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, jandarmii vor fi prezenți în zonele aglomerate, unde se estimează participarea unui număr mare de persoane. Măsurile vizează prevenirea faptelor antisociale și buna desfășurare a manifestărilor religioase și cultural-artistice.

În noaptea de Înviere, efectivele Jandarmeriei vor asigura ordinea publică în zona lăcașelor de cult din mediul urban, dar și la mănăstirile Florești, Moreni, Grăjdeni, Movila lui Burcel și Bujoreni. Acțiunile vor fi desfășurate în cooperare cu polițiști, pompieri și polițiști locali, pentru siguranța tuturor participanților.

Pentru a evita incidentele neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor, să manifeste responsabilitate în zonele aglomerate, să își supravegheze copiii și să fie atenți la bunurile personale. Totodată, oamenii sunt sfătuiți să evite implicarea în conflicte și să semnaleze orice faptă antisocială.

În caz de urgență, cetățenii pot apela numărul unic 112 sau se pot adresa celei mai apropiate patrule de jandarmi.

Jandarmeria Vaslui dă asigurări că va fi la datorie pe toată durata minivacanței, pentru prevenirea oricăror situații care ar putea afecta liniștea și siguranța publică, și transmite tuturor sărbători liniștite, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *