Talent din Vaslui, premiat la nivel național: Simona Beșleagă cucerește scena de la Festivalul-Concurs Național de Folclor „Florile Ceahlăului”

O nouă reușită remarcabilă pentru folclorul vasluian: tânăra interpretă Simona Beșleagă a obținut Premiul Special pentru originalitate și repertoriu arhaic în cadrul Festivalul-Concurs Național de Folclor „Florile Ceahlăului”, desfășurat la Piatra Neamț.

Artista, originară din comuna Gârceni, județul Vaslui, a impresionat juriul atât la secțiunea de canto tradițional, cât și la cea de instrumente populare, unde a evoluat la vioară, reușind să se numere printre laureații competiției.

„Sunt extrem de bucuroasă că după ce am promovat preselecțiile acestui festival de renume și am intrat în concurs atât la secțiunea soliști vocali, cât și la instrumente populare, cu vioara, am onoarea să mă număr și printre laureații acestei ediții. A fost o experiență deosebită, deoarece am cântat acompaniată de o orchestră minunată, mi-am făcut prieteni noi și am trăit clipe unice pe scenă”, a declarat Simona Beșleagă.

Participarea din acest an are o semnificație aparte pentru tânăra artistă, care a mai urcat pe scena festivalului la vârsta de doar 10 ani, fără a obține atunci un premiu. După mai multe încercări nereușite de a trece de preselecții, revenirea din acest an s-a transformat într-un succes important.

Simona Beșleagă a transmis mulțumiri Orchestrei Ansamblului Folcloric „Floricica de la munte”, condusă de dirijorul Samson Denis, pentru acompaniamentul oferit, dar și juriului și profesorilor săi, Maria Cornea și Mihai Cornea, pentru sprijinul constant.

Competiția a reunit în finală 82 de concurenți din întreaga țară, împărțiți pe două secțiuni – canto tradițional și instrumente – fiecare cu trei categorii de vârstă: 10-14 ani, 15-19 ani și 20-25 ani.

Prin această performanță, Simona Beșleagă confirmă potențialul artistic al județului Vaslui și duce mai departe tradițiile autentice românești pe scenele marilor competiții naționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *