Spargere la Fâstâci: tânăr de 25 de ani, reținut după ce a furat scule, ceasuri și alcool dintr-o locuință

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat în localitatea Fâstâci, comuna Cozmești.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în luna decembrie 2025, tânărul ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din Fâstâci, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice, unelte, ceasuri de mână și băuturi alcoolice.

Prejudiciul a fost estimat la 17.400 de lei, iar în urma activităților desfășurate de polițiști a fost recuperat în proporție de 50%, bunurile fiind restituite persoanei vătămate.

La data de 23 februarie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a persoanei cercetate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *