Investiție de 462 de milioane de euro pentru apă și canalizare în județ: „Un proiect vital pe care trebuie să-l ducem la capăt”

Compania Aquavas Vaslui, aflată sub autoritatea Consiliul Județean Vaslui, a organizat un seminar dedicat prezentării stadiului de implementare a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui.

Valoarea totală a investiției depășește 460 de milioane de euro, fonduri europene destinate modernizării și extinderii sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. Obiectivul este ambițios: peste 250.000 de locuitori, adică aproape 90% din populația județului, să beneficieze de servicii moderne și conforme standardelor europene.

Proiectul este implementat în două etape de către SC Aquavas SA, prima fiind deja în derulare și vizând lucrări în 29 de orașe și comune din județ.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a subliniat importanța strategică a investiției: „Un proiect foarte important pentru județul Vaslui, pe care l-am etapizat, un proiect care vine din trecut și care este la a treia finanțare. Sperăm noi ca, de această dată, unindu-ne forțele și cu colegii primari, să reușim să ducem la capăt acest proiect foarte important pentru județul Vaslui și foarte important pentru tratatul de aderare pe care România l-a semnat cu Uniunea Europeană. Suntem în prima etapă. Dacă ne atingem ținta de 80%, practic multiplicăm suma pe care o avem, până la 462 de milioane euro, pentru a dezvolta rețeaua noastră de apă și canalizare în tot județul. Pe lângă aceste contracte, avem în vedere preluarea unor lucrări realizate prin alte proiecte europene sau naționale, pentru a întregi la finalul etapei a doua rețeaua pe care o va folosi SC Aquavas pentru a furniza apă și servicii de canalizare.”

Reprezentanții companiei au arătat că ritmul lucrărilor este monitorizat constant, miza fiind nu doar absorbția fondurilor, ci și alinierea județului la standardele asumate de România prin angajamentele europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *