Autoturism ieșit de pe carosabil la Crețești: două persoane rănite, una transportată la spital

Intervenție a pompierilor hușeni în această dimineață, în localitatea Crețești, comuna Crețești, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a oprit pe un teren viran.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” Vaslui, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială EPA, un voluntar și nouă militari din cadrul Secției de Pompieri Huși.

În autoturism se aflau trei persoane – doi bărbați și o femeie – care s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral și a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, acuză dureri la nivelul capului și pieptului, fiind transportat la o unitate medicală pentru investigații suplimentare.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) și au acordat sprijin medical victimelor. Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autorități.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *