Remorcă cu număr fals de înmatriculare, depistată la PTF Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română, depistat la controlul de frontieră în timp ce tracta o remorcă cu număr fals de înmatriculare.

Incidentul s-a petrecut în data de 8 februarie, în jurul orei 02:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, când bărbatul, în vârstă de 55 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în vederea ieșirii din țară, conducând un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

În urma verificărilor efectuate la controlul de frontieră, polițiștii au constatat că remorca avea aplicat același număr de înmatriculare ca și vehiculul trăgător, număr specific Italiei. Având în vedere suspiciunile privind situația juridică a remorcii, au fost efectuate verificări suplimentare, care au relevat faptul că aceasta figurează radiată din circulație de autoritățile italiene și nu este în prezent înmatriculată în niciun alt stat.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *