Municipiul Vaslui a răsunat astăzi de ritmurile fanfarei, odată cu desfășurarea Marșului Fanfarelor, eveniment organizat de Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României.
Între orele 11:00 – 12:00, Fanfara „Rotaria”, însoțită de cadre didactice, elevi și susținători – în total 120 de participanți – a străbătut traseul: str. Biruinței – Bulevardul Republicii – Crucea Gării și retur, cu traversare în zona magazinului Tom. Deplasarea s-a făcut regulamentar, pe trotuare, fără a afecta traficul rutier.
Evenimentul a fost avizat favorabil în comisia de avizare a adunărilor publice, iar autoritățile locale subliniază că acțiunea a decurs în condiții foarte bune.
„Mulțumim participanților la trafic pentru atenția sporită pe care au acordat-o acestui segment de drum în intervalul orar amintit!”, a transmis Primăria Vaslui.
Marșul Fanfarelor reprezintă una dintre activitățile prin care școala vasluiană marchează cu solemnitate și spirit civic apropierea zilei de 1 Decembrie, contribuind la promovarea tradițiilor și educației culturale în rândul elevilor.


