Minune la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Draxeni: apariția neașteptată a unui călugăr în timpul Sfintei Liturghii

O întâmplare pe care credincioșii o numesc „minune” a avut loc la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Draxeni, județul Vaslui, în timpul Sfintei Liturghii prilejuite de hramul lăcașului de cult. Parohia, păstorită de părintele Vasile Macsim, adăpostește o raclă de argint ce conține o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, ocrotitorul bisericii.

Părintele Calistrat, pe pagina personală de facebook, este cel care a relatat minunea de la Draxeni.

Potrivit mărturiilor enoriașilor, în timpul vohodului mic, când preoții au ieșit cu darurile, mai mulți credincioși au surprins imagini cu telefoanele mobile, așa cum obișnuiesc la marile sărbători. După terminarea slujbei, un credincios, revăzând fotografiile împreună cu alți participanți, a observat în una dintre ele silueta unui călugăr îmbrăcat în haine negre, cu epitrahilul la gât, aflat pe solee, în fața altarului.

Imaginea i-a impresionat profund pe cei prezenți, mai ales că la Sfânta Liturghie au slujit doar preoții parohiei, fără participarea vreunui monah din mănăstiri.

„Pentru noi, este un semn că Sfântul Nectarie a fost cu adevărat alături de noi. Sfinții sunt între noi atunci când îi chemăm cu inimă curată și rugăciune smerită”, a spus părintele Calistrat.

Credincioșii au considerat această apariție o minune a Sfântului Nectarie, un semn de binecuvântare pentru întreaga comunitate din Draxeni, unde evlavia față de marele ierarh este una deosebită.

„Sfinte Nectarie, miluiește-ne pe noi!” – este mesajul care a însoțit imaginile distribuite în mediul online de cei care au fost martori la acest moment neobișnuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *