Plutonier adjutant Silviu-Ionuț Chiriac, din cadrul ISU Vaslui, aflat în timpul liber, a dat dovadă de promptitudine și profesionalism în sprijinul unei persoane aflate în dificultate.
După ce și-a dus copilul la școală, acesta a surprins producerea unui accident rutier pe o trecere de pietoni din municipiul Vaslui, unde o femeie de 70 de ani a fost lovită de un autoturism.
Fără să ezite, subofițerul a oprit imediat mașina și a verificat starea de conștiență a victimei, purtând un dialog cu aceasta pentru a se asigura că este stabilă. A identificat leziuni – o fractură la membrul inferior, escoriații și o lovitură la cap – și a gestionat situația până la sosirea echipajelor specializate.
În tot acest timp, a contribuit și la decongestionarea traficului, iar ulterior a sprijinit echipajul de terapie intensivă mobilă la imobilizarea victimei și la transportul acesteia în ambulanță.
„Cu o experiență de aproape 18 ani în sistem, plutonier adjutant Chiriac Silviu-Ionuț demonstrează încă o dată că, pentru un salvator, misiunea nu se încheie niciodată, indiferent dacă se află la serviciu sau în timpul liber”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
