Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat din comuna Boțești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.
Polițiștii Postului de Poliție Boțești au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat de 50 de ani, din comuna Boțești, bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri de la o persoană vătămată de 98 de ani din aceeași localitate.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au stabilit faptul că, în perioada 1 – 20 august 2025, pe timpul nopții, bărbatul cercetat ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate și ar fi sustras diverse materiale de construcție pe care le-ar fi revândut.
La data de 30 august 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 31 august 2025, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate.