În contextul Zilei Mondiale a Mediului, celebrată anual pe 5 iunie, Direcția Județeană de Mediu Vaslui din cadrul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, în colaborare cu instituții de învățământ și autorități locale, organizează o serie de activități educative și interactive menite să promoveze responsabilitatea față de mediu și să combată poluarea cu plastic. Tema oficială a anului 2025 este „Beat Plastic Pollution – Stop poluării cu plastic!”.
Activități realizate în județul Vaslui:
- Ziua Verde la Liceul Tehnologic Puiești – 4 iunie 2025
Liceul Tehnologic Puiești, în parteneriat cu Direcția Județeană de Mediu Vaslui, a organizat o zi dedicată plantării de arbori, reciclării creative și unei expoziții de desene cu mesaje ecologice, toate sub sloganul „Fiecare gest verde contează”. Elevii și profesorii au participat activ pentru a promova grija față de natură prin acțiuni concrete.
- Activități ecologice la Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești
Sub coordonarea cadrelor didactice, elevii claselor a V-a C și a V-a D au desfășurat activități interactive de conștientizare privind poluarea cu plastic și impactul microplasticelor asupra mediului. Școala a primit Diploma de Excelență pentru eforturile dedicate educației ecologice.
- Proiect educațional la Școala Gimnazială Nr. 1 Ibănești
Cadrele didactice Roxana-Florina Ibanescu și Alina Halapciug au coordonat activități precum „Arborele promisiunilor”, unde elevii și-au asumat angajamente ecologice, „Pădurea baloanelor” – o acțiune simbolică de conștientizare, și un quiz ecologic pentru testarea cunoștințelor despre mediu.
- Eveniment dedicat responsabilității la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” Huși
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși a găzduit evenimentul „Între acțiune și conștiință – Tinerii în slujba naturii”, organizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Direcția Județeană de Mediu Vaslui.
Tema acestui an, „Soluții la poluarea cu plastic – Stop invaziei invizibile”, a provocat elevii să reflecteze asupra impactului microplasticelor și să se implice conștient în construirea unui viitor mai curat.
Activitățile au inclus:
– Workshop creativ care a stimulat creativitatea și responsabilitatea în folosirea materialelor reciclabile;
– Dezbaterea „Tinerii pot salva planeta sau e prea târziu?”, care a încurajat exprimarea opiniilor și gândirea critică.
Profesorii coordonatori – Prof. Fira Lăcrămioara, Prof. Tacu Liliana și Prof. Bogdan Ciprian – au fost recunoscuți pentru dedicarea și pasiunea lor în formarea tinerilor. Seminarul a fost distins cu Diploma de Excelență pentru toate proiectele de mediu derulate, o recunoaștere a implicării și eforturilor constante în domeniul educației ecologice.
- Dezbatere și vizită educativă la sediul Direcției Județene de Mediu Vaslui
Elevii Liceului „Ion Mincu” Vaslui au participat la o dezbatere despre impactul plasticului asupra mediului, urmată de o vizită în laboratoarele instituției, unde au aflat despre metodele de monitorizare și protecție a mediului. Evenimentul a fost coordonat de directorul executiv dr. ing. Mihaela Budianu, cu sprijinul cadrelor didactice Badea Emanuela și Ciobanu Diana. Liceul a fost distins cu Diploma de Excelență pentru promovarea valorilor ecologice în educație.
- Activitate specială la Penitenciarul Vaslui – 18 iunie 2025
În spiritul Zilei Mondiale a Mediului, Penitenciarul Vaslui organizează marți, 18 iunie 2025, o activitate de conștientizare și dezbatere dedicată protecției mediului. Evenimentul va aduce în discuție tema „Beat Plastic Pollution – Stop poluării cu plastic!”, având ca scop educarea și motivarea persoanelor private de libertate pentru asumarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.