Forumul de afaceri „Moldova prezintă” – punți economice și parteneriate la Vaslui

Forumul de afaceri „Moldova prezintă” – punți economice și parteneriate la Vaslui

Prima ediție a Forumului de afaceri „Moldova prezintă” a reunit oameni de afaceri din județul Vaslui și Republica Moldova, într-un eveniment care a adus în prim-plan colaborarea economică transfrontalieră și dialogul concret între antreprenori.

Pe agenda forumului s-au aflat teme de actualitate internațională, precum dezvoltarea unui climat investițional atractiv, implementarea de politici economice favorabile mediului de afaceri, consolidarea legăturilor dintre piețele de capital din România și Republica Moldova, dar și exemple de bune practici oferite de antreprenorii locali.

Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, a subliniat în deschiderea evenimentului rolul strategic al acestui parteneriat:

„«Moldova prezintă» nu este doar o expoziție– este o punte între oameni, între afaceri, între comunități care împărtășesc istorie comună, valori apropiate și dorința sinceră de a construi împreună un viitor mai bun. Forumul de astăzi este despre dialog real și parteneriate concrete. Este o oportunitate pentru antreprenorii din Vaslui și din Republica Moldova să se cunoască, să colaboreze și, poate, să dea naștere unor proiecte comune cu impact asupra economiei locale și regionale.”

Un moment important al evenimentului a fost lansarea Manualului Tânărului Antreprenor – Business 101, un ghid practic destinat să încurajeze spiritul antreprenorial al tinerei generații și să ofere sprijin real celor aflați la început de drum în mediul de afaceri.

Forumul a fost organizat în cadrul evenimentului „Moldova prezintă” de către Consiliul Județean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *