Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat de 50 de ani, din comuna Oltenești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat la mai multe biserici din municipiul Huși.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Huși au stabilit faptul că, în noaptea de 4/5 mai 2025, la ora 01.30, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi pătruns, prin efracție, în mai multe biserici din municipiul Huși de unde ar fi sustras diferite sume de bani provenite din donațiile enoriașilor.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 300 de lei.
La data de 6 mai 2025, polițiștii Biroului de Investigatii Criminale Huși au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Astăzi, 7 mai 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului cercetat.