Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invită să descoperiți „Arta vasluiană la feminin”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invită să descoperiți „Arta vasluiană la feminin”

În cadrul Simpozionului Științific Național „Femei celebre ale României”,  Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție subordonată Consiliului Județean Vaslui, a vernisat expoziția „Arta vasluiană la feminin”, care reunește lucrări diverse, create de artiste vasluiene de diferite generații, de la autodidacte pasionate până la artiste plastice profesioniste, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Sunt expuse lucrări ale artistelor Alexandra Achihaei-Mirea, Maria Alexandra Achiricioae, Carmen Chollet–Mocanu, Maria Ciobanu, Adina-Georgiana Clisu, Ramona Diana Costin, Maria-Magdalena Hâncu, Georgiana Georgescu, Ina Istrate, Maricela Istrate, Maria Lupu, Crina-Bianca Mungiu, Mariana Munteanu, Elena Pînzaru și Irina Mihaela Ureche.

Pasionații de artă plastică vor avea ocazia să admire o varietate de stiluri și tehnici: grafică, pictură, artă textilă și artă decorativă, de la lucrări clasice la creații moderne, figurative și abstracte.

Tematica expoziției include portrete, peisaje, naturi statice și compoziții originale, toate reflectând sensibilitatea și viziunea artistică feminină.

Expoziția va fi deschisă pe toată perioada lunii martie, în Sala „Arta” a Muzeului Județean Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *