Social-democratul Irinel Ioan Stativă a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Decizia semnată de premierul Marcel Ciolacu a fost publicată marți seara în Monitorul Oficial.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Irinel-Ioan Stativă se numește în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități”, se arată în decizie.
Irinel Stativă a fost parlamentar în patru legislaturi. În 2024 a candidat pentru Camera Deputaților pe listele PSD Vaslui.