Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R.Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.
În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 59 de ani, care conducea autoturismul propriu, înmatriculat în R. Moldova.
„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării auto tip Carte Verde prezentate la control pentru autoturism, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport nu figurează în bazele de date ca fiind asigurat, documentul fiind falsificat”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.