EducatieLocal

12 elevi la Olimpiada națională de fizică

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a anunțat lotul județean pentru Olimpiada Națională de fizică.

Vasluiul va avea la faza națională 12 elevi, din care trei de gimnaziu și 9 de liceu.

Cei mai mulți provin de la clasa a X-a, unde sunt trei elevi în lotul județean. Este vorba despre Alexandru Aliciuc, Teodora Diaconescu (ambii de la Liceul ”Mihail Kogălnicanu” (LMK) Vaslui) și Alin Sava, de la Liceul ”Emil Racoviță” (LER) Vaslui.

Primii doi sunt pregătiți de profesorul Cătălin Ignat, iar cel de-al treilea de profesorul Paul Litră.

De altfel, prof.Cătălin Ignat este un performer al fazei județene, mai având încă 4 elevi calificați la faza națională.

Este vorba despre Norina-Ștefania Alexandru (clasa IX-a), Dragoș Sofia (clasa a XI-a), David Bejenariu (clasa a XI-a) și Andrei Bordeianu (clasa a XII-a).

Toți sunt elevi ai Liceului ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

De la liceu s-a mai calificat la etapa națională Cosmin Croitoru, elev în clasa a IX-a, la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, iar de la gimnaziu, Vasluiul este reprezentat de Codrin Vieru (clasa a VI-a), Tudor Florea (clasa a VII-a), ambii de la Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși, pregătiți de profesorul Cristinel Popa, și Ioana Mihalache clasa a VIII-a), de la LMK, profesor îndrumător fiind Dyana Cruceanu.
Faza națională a Olimpiadei de Fizică are loc la Târgoviște, în perioada 27 aprilie-5 mai.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button