ActualitateLocal

Ziua Pompierilor, sărbătorită la Vaslui


Astăzi, subprefectul Mircea GOLOGAN a participat la festivitățile dedicate Zilei Pompierilor în România.
În toate unitățile Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești, Murgeni și Ivănești au fost organizate evenimente, intitulate ”Porți Deschise”, unde cei prezenți au participat la ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție și au primit informații cu privire la gestionarea situațiilor de urgență.
Tot în cadru festiv, colonelul Niculae Tătaru, prim adjunct al inspectorului șef al IJSU Vaslui, i-a felicitat pe ofițerii și subofițerii, care s-au evidențiat în diferite misiuni, și au fost înaintați în grad înainte de termen o parte dintre aceștia.
”La ceas aniversar, felicit întregul corp al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui pentru profesionalismul şi abnegaţia cu care şi-au îndeplinit misiunile. Totodată, le mulţumesc pentru colaborarea impecabilă cu Instituţia Prefectului, în scopul protejării şi sprijinirii comunităţilor locale, în orice tip de situație de urgență. Urez tuturor pompierilor militari şi voluntari multă sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de familiile lor!”, a spus subprefectul Mircea GOLOGAN.
Pe teritoriul judeţului Vaslui, prima “comandă pojărnicească” a luat fiinţă la Bârlad la 1841, anul acesta împlinindu-se 177 de ani, fiind astfel a doua unitate militară de pompieri înfiinţată în ţara noastră după cea de la Iaşi, care a fost înfiinţată în anul 1835 (acum 183 ani). Următorul oraş din judeţ în care a fost înfiinţată „comanda pojărnicească” a fost Huşi, în anul 1850 (acum 168 ani), urmat de Vaslui, în 1852 (166 ani), companiile de pompieri fiind compuse, de regulă, din „ofiţeri, unterofiţeri, de pojarnici, barabancici şi conoval cu cai, sacale, tulumbe şi căruţe”.
”Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, comanda inspectoratului transmite tuturor celor ce activează în domeniul managementului situațiilor de urgență, colaboratorilor, precum și cetățenilor ce vin în sprijinul nostru pe timpul acțiunilor desfășurate sincere urări de sănătare, fericire și împliniri”, au transmis reprezentanții IJSU Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button