Ziua Nationala fără Tututn


Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor teritoriale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivelul naţional, activităţi de sensibilizare şi informare a populaţiei cu privire la efectele asociate fumatului.
În acest an, mesajul este cel promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun, având ca temă “Tutunul, o amenințare globală în calea dezvoltării”.
Campania din acest an se axează pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni.
În judeţul Vaslui, Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui organizează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui o serie de activităţi privind marcarea Zilei Naţionale fără Tutun. În data de 15.11.2017 se va desfăşura o activitate la sediul Palatului Copiilor Vaslui. În data de 16.11.2017 va avea loc o activitate de informare, educare şi conştientizare la Liceul Tehnologic Ion Mincu Vaslui iar pe data de 17.11.2017 se va desfăşura o activitate de prevenire a consumului de tutun la Liceul cu Program Sportiv Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Tabără de meșteșuguri tradiționale la Școala ”Constantin Parfene” Vaslui

Peste 180 de elevi au participat la cea de a zecea ediţie a Taberei de …

Zilele Școlii ”Constantin Parfene” Vaslui

Gimnaziul ”Constantin Parfene” Vaslui s-a aflat în sărbătoare, organizând o nouă ediție a ”Zilelor școlii”. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *