ActualitateLocal

Ziua Imnului Național a fost marcată de CJ Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui, cu sprijinul Primăriei Vaslui, a organizat Ziua Imnului Național.

Manifestarea a debutat cu intonarea imnului ”Deșteaptă-te, române!”, după care primarul Vasile Pavăl, președintele CJ, Dumitru Buzatu, și preotul Corneliu Halapciug, reprezentantul Protopopiatului Vaslui, au vorbit despre însemnătatea zilei.

”Ne-am adunat astăzi pentru a aduce un omagiu Imnului Național, în oricare dintre formele, care de-a lungul istoriei, au fost prezente în viața românilor. Imnul Național e o operă simbolică, care înmănunchează un întreg buchet de sentimente, dorințe, atitudini, de libertate, independență, de prosperitate. Cu toții trebuie să acordăm o atenție deosebită și să încercăm de fiecare dată, când această zi a fost declarată ca Zi a Imnului, să fim prezenți la manifestările dedicate acestei opere reprezentative pentru români”, a spus președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, de la Universitatea ”Alex.I.Cuza” Iași, a vorbit despre istoria Imnului Național, care, în opinia sa, sărbătoarea ”întruchipează o parte esențială a identității noastre”.

”Imnurile naționale au apărut în marea lor majoritate în veacul al XIX-lea, un veac lung, un secol în care și noi, românii, am constituit statul român modern. Imnul pe care astăzi îl celebrăm, ”Deșteaptă-te, române!”, a avut un statut aparte, Așa cum bine știți, Bistrița este declarat orașul imnului național. De ce? Pentru că de aici a venit Andrei Mureșanu, cel care la 21 iunie 1848, publica un poem, intitulat ”Un răsunet”, un poem lung, care avea 11 strofe, care rechema la deșteptare națională. Dincolo de orice altceva, dincolo de capitalul simbolic care îl îmbracă imnul, drapelul, Ziua Națională, trebuie să înțelegem că ele exprimă sufletul nostru. Omagiind Imnul Național, trebuie să ne gândim că noi nu suntem decât vremelnici și transmitem un mod de a fi, un mod de a ne raporta la lume, un mod de a ne raporta la noi, înșine. Atunci când cântăm imnul cu certitudine ne crește stima de sine. Trebuie să vedem în Imn un simbol al tuturor, un simbol al unității, al armoniei, un simbol care trebuie să fie în cele din urmă un îndemn călăuzitor pentru toți”, a spus Cătălin Turliuc.

Manifestarea s-a încheiat cu trecerea în revistă a tuturor Imnurilor Naționale pe care le-a avut România de la 1862 și până în prezent.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button