Ziua Dezrobirii Romilor a fost marcată la Vaslui și Bârlad!

Partida Romilor- Pro Europa Vaslui a organizat la Cinema Victoria din Bârlad o dezbatere dedicată Zilei Dezrobirii Romilor din România.

La eveniment au luat parte Daniel Vasile, secretarul general al Partidei Rromilor, pe zona de Nord-Est, profesorul Andrei Huiban și Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Participanții au avut ocazia să afle amănunte despre un moment din viața romilor, despre care, din păcate, nu s-a vorbit nimic niciodată în cărțile de istorie.

”Este importantă pentru noi această dată, dacă ne gândim la suferința prin care au trecut aceia care au trăit perioada de robie și trebuie să facem orice împreună, pentru a evita aceste lucruri pe viitor. Dacă ne-am eliberat, nu putem crede că nu se mai pot repeta aceste lucruri niciodată. Din păcate, lucruri care credeam că nu le vom mai trăi niciodată, se repetă în fiecare zi. Să încercăm să evităm printr-o cunoaștere corectă a acestor momente, printr-o atitudine comună. Ăsta e rostul unor asemenea întâlniri. Comemorăm într-un anumit fel, subliniind capacitatea etniilor respective de a conviețui împreună și capacitatea de a rezista, de a trece dincolo de vitregiile vremii. Când vorbim de tragedia asta, nu avem niciun mormânt al romului, care a trăit în robie. N-avem unde să depunem o coroană de flori. Locul acela trebuie să fie, însă, în mintea noastră și să sedimentăm foarte bine aceste fapte, pentru a rămâne pe viitor. Ăsta este rostul unei comemorări a unei tragedii istorice, care s-a petrecut și care nu poate fi atribuit cuiva, așa cum este atribuit nazismul, pentru că nu a fost o chestiune propusă ca scop unitar, ci așa a fost evoluția istorică”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

O altă dezbatere pe tema dezrobirii romilor a avut loc la Centrul de Afaceri din Vaslui, unde a mai participat și parlamentarul social-democrat, Eduard Popica.

”Au trecut 165 de ani de la acest moment istoric din viața romilor, care, din păcate, este pomenit foarte rar în prezent.Mi-aș fi dorit ca la un asemenea simpozion să văd în sală mai mulți tineri și elevi, care să ducă mai departe istoria acestei comunități, dar să afle și adevărul despre perioada tristă de robie, prin care a trecut întreaga minoritate, pentru a evita, pe viitor, asemenea erori, care nu fac cinste nimănui. Am fost alături de comunitățile rome din județ, atât în perioada în care am fost prefect, cât și în prezent, când sunt deputat de Vaslui. Vă asigur că voi sprijini orice inițiativă, care să ducă la dezvoltarea comunității rome. Așadar să nu uităm trecutul unei comunități, care a avut mult de suferit de-a lungul istoriei!”, a spus Eduard Popica.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

45 de unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul roşu de săptămâna viitoare

45 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona în scenariul roşu de la …

Trei accidente ciudate în mai puțin de o oră

Astăzi, ambulanțierii au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere ciudate, în mai puțin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *