ActualitateLocal

Ziua Armatei va fi marcată la Vaslui


Mâine, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor căzuți în timpul celui de-al doilea război mondial, vis-a-vis de Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, va avea loc o ceremonie militar-religioasă, dedicată Zilei Armatei Române.
La festivitate participă reprezentanți au autorităților locale și județene, ai unităţilor militare, ai instituţiilor publice, veterani de război, cadre militare ȋn rezervă și retragere, precum și profesori și elevi din municipiul Vaslui.
Manifestările vor debuta cu salutarea drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat al Romȃniei, după care urmează oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă, și vor fi rostite alocuțiuni.
Activitățile se vor încheia cu depuneri de coroane de flori, defilarea și prezentarea onorului de către Detașamentul de Onoare din cadrul Unității Militare din Bârlad.
Evenimentul este organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui, în colaborare cu Primăria municipiului Vaslui și cu sprijinul Centrului Militar Judeţean Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button