Wednesday , 20 January 2021, 03:34

Vitezomanii au fost amendați de polițiștii vasluieni

Mai mulți vitezomani s-au ales cu amenzi și unii au rămas chiar fără permis, după o acțiune în trafic a polițiștilor vasluieni.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 140 de sancțiuni pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: nerespectarea regimului legal de viteză (12), conducerea sub influența alcoolului (4) și depășirea neregulamentară (2); cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice (2) și conducerea unui autovehicul care are montate anvelope uzate peste limita admisă (1).

Cu ocazia derulării acțiunii, s-a constatat și săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” .

În cadrul activităților au fost verificate peste 345 de vehicule și legitimate peste 375 de persoane.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Maşină de poliţie, implicată într-un accident în municipiul Bârlad

O maşină de poliţie a fost implicată, marţi, într-un accident rutier în municipiul Bârlad, autospeciala …

Polițiștii de frontieră au pichetat Prefectura Vaslui

Aproximativ 30 de poliţişti de frontieră au ieşit, astăzi, în stradă, în semn de nemulţumire …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *