ActualitateLocal

Vitezomanii, amendați de polițiștii de la Rutieră!

În perioda 8-9 ianuarie a.c., în intervalul orar 06.00 – 22.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au acționat preventiv-reactiv pe drumurile publice ale județului Vaslui, în vederea prevenirii activității infracționale, creșterii siguranței traficului rutier și prevenirii accidentelor rutiere.

În cadrul activităților au fost verificate peste 100 de vehicule și legitimate peste 110 persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.250 lei.

Dintre acestea, 33 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: conducerea sub influența alcoolului (2), depășirea neregulamentară și neprezentarea la unitatea de poliție competentă, în termen de cel mult 24 de ore, de la producerea unui eveniment rutier; cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: constatarea unor defecțiuni tehnice (3) și valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice.

 Cu ocazia derulării acțiunii, s-a constatat și săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button