Sport

Video:CSM Vaslui-Politehnica Timișoara 28-24 (13-11)

CSM Vaslui a obținut un nou rezultat de excepție în Liga Zimbrilor. Handbaliștii pregătiți de Leonard Bibirig au trecut de deținătoarea Cupei României, Politehnica Timișoara, scor 28-24 (13-11).

Bănățenii au avut prim planul și s-au năpustit la poarta lui Petrila, conducând imediat cu 3-0.

Vasluienii au revenit în joc și au condus prima oară pe tabelă în minutul 12, 5-4.

Chiar dacă adversara a mai avut în două rânduri un fragil avantaj pe tabelă, finalul de repriză a aparținut gazdelor, care au plecat la vestiare cu un avans de două goluri, scor 13-11.

De remarcat faptul că Vasluiul a avut din nou un portar în zi de grație, Valentin Petrila, care a avut câteva parade extraordinare, ridicând publicul în picioare.

În partea a doua, formația vasluiană i-a ținut pe timișoreni la distanță de 2-3 goluri până în ultimele trei minute, când au avut o consecutivă de trei reușite, ducând scorul la 28-23.

S-a terminat 28-24, victorie ce o menține pe CSM Vaslui pe locul 8, cu 12 puncte, peste Timișoara, CSM București și Dobrogea Sud Constanța.

Pentru echipa antrenată de Leonard Bibirig urmează meciul cu CSM Reșița, de sâmbătă, 9 noiembrie, ora 11, la Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button