ActualitateLocal

Viacons Rutier Huși a finalizat o nouă investiție


Drumurile principale din satele Unțești și Ulea, comuna Bogdănești, aduc civilizația localnicilor, care se bucură de acum înainte de condiții europene de circulație prin cele două localități. Firma Viacons Rutier Huși a finalizat o altă investiție majoră în infrastructura rutieră, dând în folosință încă 4 km de drum comunal la standarde occidentale. Lucrările au costat peste 4 milioane lei, iar banii provin prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1.
”Lucrările sunt de calitate și felicit constructorul pentru seriozitate, mai ales că au fost realizate în graficul stabilit. Comuna are șanse reale de dezvoltare, fiindcă avem foarte multe proiecte de pus în practică. Pentru unele am și semnat contractul de finanțare, prin PNDL 2 și așteptăm să trecem la treabă”, a declarat Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.
Viacons Rutier Huși a modernizat 1,7 km de drum comunal ce unesc localitățile Untești de Ulea, iar în satul Unțești au fost modernizați încă 2,8 km de drum comunal.
”Mulțumim că ne-ați găzduit doi ani și sperăm că rezultatele o să le apreciați după cei trei ani de garanție, confirmând, astfel, că Viacons realizează lucrări de calitate. Am avut o colaborare foarte bună cu Primăria Bogdănești, fel cum s-a întâmplat cu toate autoritățile cu care am derulat investiții. Așteptăm să apară și celelalte investiții și, chiar dacă ducem o criză a forței de muncă, suntem dotați astfel încât să putem să executăm lucrări mai multe și de calitate mai bună”, a spus Ioan Ciomaga, directorul Viacons Rutier Huși.
Primăria Bogdănești așteaptă să implementeze încă trei proiecte, aprobate prin PNDL 2, urmând să fie construită o școală în Orgoiești, în valoare de 520.000 de lei, un dispensar uman, în valoare de 920.000 de lei în Ulea, și un drum comunal între localitățile Bogdănești și Buda, plus alte două străzi în Bogdănești, în valoare de 4,5 milioane de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button