Monday , 30 November 2020, 15:36

Veteran de război din Gherghești, sărbătorit de Consiliul Județean la împlinirea a 100 de ani

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, vicepreședintele CJ, Vasile Mariciuc, reprezentanți ai Primăriei Gherghești, ai Centrului Militar Județean Vaslui și ai Asociației Veteranilor de Război Vaslui l-au vizitat astăzi pe Slt. (rtg) GHEORGHE MARIN cu ocazia împlinirii a 100 de ani.

Întâlnirea cu venerabilul veteran a avut loc în curtea locuinței sale, iar cei prezenți au asistat la o lecție de istorie, prin rememorarea momentelor petrecute de acesta pe frontul de Vest în timpul celui de-al doilea război mondial.

”Din păcate, asemenea momente sunt tot mai rare, iar veteranii noștri se duc la cele veșnice unul după altul. Ar trebui ca la astfel de evenimente să participe și cei mai tineri, fiindcă veteranii sunt mărturii vii a ceea ce a însemnat cea de-a doua conflagrație mondială. Domnul Gheorghe Marin ne învaţă că datoria noastră morală este aceea de a cinsti memoria înaintaşilor care au plătit cel mai scump preţ, acela al vieţii, şi al celor care au trăit în condiţii dificile, de război, departe de cei dragi, însă cu demnitate de român”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Veteranul Gheorghe Marin a fost jandarm, în momentul când a fost trimis pe frontul de Vest.

El a făcut parte din Regimentul 35 Infanterie, fiind repartizat la pușca mitralieră, ajungând până la Carei, unde s-au dat cele mai crâncene lupte pentru eliberarea ultimei palme de pământ românesc, fiind rănit la un picior.

După război s-a întors la Gherghești, unde și-a întemeiat o familie, având doi copii și mai mulți nepoți și strănepoți.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Pompierii vasluieni au intervenit în județul Iași, pentru stingerea unui incediu de locuință! Aceștia au găsit în casă trei butelii GPL pline!

Garda II Negrești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de …

Ziua Națională a României, fără paradă la Vaslui!

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a anunțat că, deși ne aflăm în pandemie …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *