Vasluiul încă nu are viceprimari! Tribunalul a decis suspendarea hotărârii privind alegerea celor doi viceprimari!

Primarul Vasile Pavăl rămâne din nou fără viceprimari. Lucian Braniște și Cătălin Mândru, aleși în ultima ședință a Consiliului Local (CL) nu mai au această calitate, după ce Tribunalul Vaslui a decis suspendarea hotărârii până la soluționarea definitivă a dosarului.

PSD a atacat în instanță alegerea lor, motivând că nu a fost respectat dreptul de vot pentru cinci consilieri social-democrați, aflați în izolare.

Aceștia figurau prezenți în sistem videoconferință, însă, potrivit Codului Administrativ, hotărârile individuale, cu caracter nominal, se adoptă prin vot secret cu buletin pus într-o urnă.

Cei cinci consilieri, aflați în izolare, doreau să se voteze prin vot electronic.

PNL și USR-PLUS nu au fost de acord, iar Lucian Braniște și Cătălin Mîndru au fost aleși viceprimari cu 12 voturi „pentru” și 5 voturi „nule”, fiind validați apoi de Instituția Prefectului Vaslui.

În cazul în care Tribunalul Vaslui Vaslui consideră că cei cinci consilieri puteau participa la vot în sistem electronic, se vor organiza, din nou, alegeri pentru viceprimari.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

45 de unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul roşu de săptămâna viitoare

45 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona în scenariul roşu de la …

Trei accidente ciudate în mai puțin de o oră

Astăzi, ambulanțierii au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere ciudate, în mai puțin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *